Lumea nu vrea să facă treabă. Punct. Ajungi de le dai câte un superpreţ şi nişte supercondiţii, ce nu găsesc altundeva, şi atâta se strâng din fund pe urmă, de zici că le-ai cerut să-şi dea viaţa pentru guvern.
Am ajuns să fiu nesimţit. Mai ales când văd că unii mă consideră tâmpit. “Păi să vedeţi domnu’ Ionuţ că nu am mai avut tuş în imprimantă şi nu am putut citi contractul ce mi l-aţi trimis de 2 ori pe mail (că prima dată nu văzuse că scria mare “contract”).” Nu-i nimic, dacă timp de 2 săptămâni nu ai avut cum să citeşti pe monitor din cauza imprimantei, stai că-ţi aduc eu contractul tipărit. “Ah, îmi pare rău domnu’ Ionuţ, nu-mi citesc mailurile zilnic (deşi trecuseră şi la ăsta vreo 2 săptămâni), dar oricum nu aveam credit să vă sun (deşi avea 4 modalităţi de contact la îndemână). Dar vă sun eu înapoi mâine, promit!” Altul: “Ah, dar veniţi doi? Păi eu nu vorbesc decât cu executantul, nu vreau să veniţi doi!” Dar pe dvs. vă interesează să meargă treaba şi să vă fie făcută lucrarea repede şi bine sau să-mi ţineţi mie resursele umane? Am ajuns să fac nişte promoţii, ceva ce nu cred că vreo firmă cu oameni întregi la cap ar face asemenea reduceri. “Ah, păi să vedem, păi vă mai sunăm noi…” Domne, e promoţie scurtă, v-aţi ferit de mine câteva luni, dacă vreţi să aveţi preţuri şi condiţii mai bune decât ce aveţi acum trebuie să vă hotărâţi odată. Mai ales pe praful ăsta, când vă plângeţi că n-aveţi bani, nu vreţi să plătiţi la jumătate? “Ba da, dar…” Sau “Nu am timp să vă ascult, sunt obosită şi în plus nu mă interesează, dar convingeţi-mă!” Cum? Du-te, culcă-te o oră, şi stăm de vorbă când ai mintea limpede şi-ţi stă capul la treabă. Şi când te interesează cu adevărat.
Fac pariu că dacă era promoţie la bere sau cremwurşti se aruncau cu capul înainte. Sunt probabil singura firmă de profil din Bucureşti care a încercat implementarea unui program de recompensare multianuală a clienţilor. M-ai ajutat când eram mic, când eram la început? Acum am mai crescut, am forţă financiară, ia şi tu un minim 5% reducere la factură drept mulţumire. Nu a mers, deşi le-am explicat că sunt deja obişnuiţi cu sistemul de la operatorul lor de telefonie mobilă, care le dă minute şi puncte la fidelizare. Şi celor care au părut speriaţi de preţul mare le-am arătat cum el de fapt este foarte mic luat ca rată sau comparativ cu alte echipamente similare. Le-am demonstrat că uneori preţul unui echipament împărţit la numărul celor ce contribuie la plata lui e chiar mai puţin decât o sticlă de Cola, sau după caz un bax de bere. Am ajuns să mă deplasez, să acord asistenţă tehnică gratuită, să fiu serviabil cu oameni care nu merită, totul ca să îi stimulez să se mişte. Le-am pus afişe în care le explicam ca la proşti şi m-am trezit că mă sună să îmi reclame ceea ce eu deja le explicasem. Doar că avusesem grijă să-mi notez problemele existente, şi când a văzut că îi demontez fiecare argument a lăsat-o mai moale. Sau chestii de genul “vai, săracu’ Filipescu…lasă că vezi tu când o să mai creşti ce o să te fure angajaţii” (?!). Sau când mi s-a cerut să scriu în contract ce curs va avea euro peste 2 ani. Păi ce sunt eu, analist economic? Nu ştie guvernul, eu de unde să ştiu? Pune mâna pe un calculator şi socoteşte singur.
Toată lumea crede că în perioada asta preţurile nu pot să se ducă decât în jos. Bineînţeles că nimeni nu-şi pune problema că preţul la utilităţi sau alimente nu scade, şi se pare că pe ăia de invocă “criza” când încearcă presiuni asupra firmelor mici nu îi deranjează că firmele mari le arată semnul păcii. Un fel de “ia mai du-te dracu’ băi consumatorule cu criza ta…vrei să bei apă, plăteşte…vrei curent, plăteşte…vrei gaze, plăteşte…”. Unii furnizori au îngheţat preţurile din 2009 până acum, dar deja dau semne că or să le mărească din nou, iar unii au făcut-o deja. Iar când furnizorul îţi creşte preţurile, le creşti şi tu, că doar nu o să mori de foame din cauza fiţelor clienţilor.
Aşa că nu mai cred în argumentul că “nu sunt bani”. Bani sunt. Dar comoditatea, lenea, dezinteresul sunt mult mai puternice.
PS: Şi apropo de Filipescu… Cică îi arde la bani pe foştii colegi mai ceva ca pe vremea mea, pe motiv că “e criză şi trebuie să ajutaţi firma”. Băi, să-mi dau un ciocan în cap, managerul trebuie să se ocupe de ridicat firma la cer, sau Dorel?
…şi câte campanii vor derula Realitatea sau F5 prin iniţiativa asta? Să ne aducem aminte numai de prOTV, care după petiţia cu poliţia animalelor a folosit adresele de mail în reclame la proiectele proprii. Aţi văzut ce simplu se strâng datele? La unii e deajuns doar să-i înghionteşti puţin şi încep să verse tot. 
Prima dată mi s-a părut mişto. “Waw, interesant, ăia de ce pot şi noi nu?” Acum mi se pare ambiguu. Reportajul ăsta se termină brusc, lăsând parcă loc la o continuare într-o altă emisiune. Ţinând cont de costul unei călătorii până acolo, nu ar fi de mirare ca materialul filmat să fie împărţit pe episoade, ca să se dovedească rentabil.
O întrebare: ce e ăla “patriotism”? Ştiţi, la noi orele de educaţie civică se făceau cu o grasă care ne povestea ce mişto era regele Mihai şi cum a vândut el găini ca să supravieţuiască nedreptăţii, probabil d-aia mi-a scăpat. Dar dacă reducem “patriotismul” la elementele de bază: ce ne leagă de ţara asta? Trăiesc în mediul urban mare, totul mi se pare familiar şi străin totodată. Ce e al meu din toată povestea asta? Asfaltul? Maidanezii? Nostalgiile? Limba? Steagul? Buricul pământului? Băsescu? Ars gazul de pomană la job? Ce mă/ne/vă leagă de ele?
Să ne închipuim că am atâţia bani încât să satisfac necesităţile fiecărui român care vrea să se care definitiv din ţară. Ia neică 500.000 de euro de membru de familie ca să te instalezi în ce ţară vrei tu, şi semnează aici că nu te mai întorci niciodată. Câţi vor dori să plece? O mie? O sută de mii? Un milion? 10 milioane de români? Cu toţii în nici un caz nu vor fi tentaţi să o ia din loc, mai ales ăia suspicioşii care vor crede că vreau să rămân eu singur aici să le mănânc murăturile. Iar din ăia care au plecat probabil jumătate vor începe să suspine de dorul wc-ului din fundul curţii de la ţară de la mămica, şi după un an de zile îşi vor aminti ce patrioţi sunt ei şi vor dori să se întoarcă. Dacă avea Moise din ăştia, nici în ziua de azi nu mai traversa deşertul…
Pentru cine n-a văzut “Adio Lenin”, un film nemţesc nici prea-prea, nici foarte-foarte, povestea e cam aşa, ca să vedeţi legătura cu ce e mai jos: mama unui tânăr, comunistă înfocată, intră în comă în ajunul căderii Zidului Berlinului. Se trezeşte în plină democraţie, în sălbăticia începutului anilor ’90. Doctorul zice “Băi, o luaţi acasă, dar mare grijă că la şocuri o mierleşte. Ciocu mic şi vedeţi ce-i spuneţi.” Şi în următoarele luni golanu’ de fi-su pune în operă o întreagă mascaradă, menită a-i ascunde mamei sale căderea regimului comunist, şi de-ai prezenta noua democraţie drept o victorie a sistemului RDG-ist asupra capitalismului RFG-ist. Partea cea mai grea s-a dovedit în a-i procura mamei sale delicatesele din producţia autohtonă cu care ea era obişnuită, şi care acum dispăruseră de pe piaţă. Nema cafea Mocca Arabica, nema castraveciori muraţi de la nu-ştiu-care fabrică, nema gemuri de nu-ştiu-care… Aşa că ăsta (şi aici vroiam să ajung) se apucă să colecteze borcane şi cutii goale de la produsele cerute de mama sa, să le umple cu ce găsea, şi să spere că maică-sa nu va observa diferenţa.
Acum explică-i românului middle-age şi peste că industria agricolă românească nu mai e la nivelul la care era obişnuit, şi că el nu se uită dacă produsul arată bine şi e gustos, ci numai dacă e produs la cutare seră. Nu contează că sera respectivă poate produce de exemplu căpşuni cu gust de rahat turcesc, dar e “de firmă” nene!
