Până acum 125 de fraieri au aplicat pentru jobul ăsta. Şi acum există 2 scenarii:

1. În cazul în care Radu Filipescu nu se va procopsi cu vreun leşinat de foame care va zice “săru’ mâna, boierule” la fiecare pachet de biscuiţi, cel mai probabil electricianul respectiv va pleca în maxim câteva săptămâni. Pentru că la Parrot Invent s-au mai perindat mulţi angajaţi, care atunci când au văzut că ce li s-a spus la interviu nu corespundea cu realitatea din firmă, şi-au băgat picioarele şi au plecat. Iar omul ăla vă garantez eu că nu va fi chemat la muncă doar câteva ore, cum zice anunţul, ci program întreg, ba chiar şi suplimentar, iar “eventualele” deplasări pe teren vor fi obligatorii.

Deasemenea, de câte ori la interviurile ţinute în sediul GDS s-au prezentat electricieni cu experienţă, au ieşit bombănind şi înjurând din sală. I-am văzut şi eu, i-au văzut şi colegii. Oameni mai maturi ca mine la vremea aceea, care ştiau probabil mai bine cum se raportează la piaţa muncii.

Dar nu contează. Important e să raporteze la ANRE că, în urma controlului şi amenzii primite, a angajat un electrician autorizat. Că pe urmă nu-l mai controlează nimeni să vadă dacă omul ăla chiar mai e în firmă. Ce nu ştie însă Radu Filipescu e că Ordonanţa 24/2007 îi cere ca electricianul să aibă cel puţin calificare de maistru, alţi 2 electricieni calificaţi, iar firma să aibă implementat un sistem de management al calităţii conform ISO9001, prin care să descrie procedurile de lucru. Ce sistem să aibă, frate, ce proceduri, când el nu mai ştie azi ce a făcut ieri, iar workerii neghidaţi de nimeni muncesc de capul lor?

2. Showul continuă. Probabil va negocia cu electricianul autorizat să-i dea o sumă de bani şi să semneze că e prezent la muncă, dar de fapt să figureze numai pe hârtie. Un fel de colaborare fictivă. Îmi vine să râd cum foştii mei colegi vor munci în continuare pe bani puţini, în timp ce noul angajat va lua poate mai mult decât ei fără să mişte prea mult. Colaborarea poate continua aşa ani întregi, provocând discuţii şi nemulţumiri în rândul colectivului, fără ca nimeni însă să ridice oficial pretenţii, şi fără ca stăpânului de sclavi să-i pese.

Şi uite aşa nea Filipescu ăsta a zis că scapă ieftin cu mine, şi când colo mai mult cheltuie. Pe lângă mia aia de euro pe care mi-o datorează din salarii neplătite, cred că a mai cheltuit cel puţin tot pe atât. Şi încă nu s-a terminat.

E deajuns o mică scăpare ca să se afle. Un client nemulţumit sau chiar un angajat. E ca la maşină. Te urci beat la volan, zici “Conduc cu grijă şi nu mă va controla nimeni”. Şi te loveşte altul, ăla vinovat îşi rupe gâtul şi vine poliţia şi te pune să sufli. Şi uite aşa, chit că accidentul nu s-a produs din vina ta, plăteşti şi tu pentru că ai fost beat la volan. Am auzit că Poliţia Economică poate cere acte pe mai mulţi ani în urmă, sechestra computere şi altele necesare pentru probarea dosarului. Voi ştiţi cât volum de muncă este să falsifici o asemenea cantitate de acte?

Şi mai e stressul. Cunosc o patroană care a avut un lanţ de magazine. Ţinea contabilitate dublă. Vânzări pe faţă, vânzări pe spate. Îi sfida pe angajaţi că ea şi bărbat-su au relaţii peste relaţii la nivel înalt (iar bărbat-su cică e consilier la guvern acum), dar când venea câte un control tremura tanga pe ea. Şi atunci începea să urle la contabili să-i scoată documente mânărite şi îi ţinea la ore suplimentare neplătite ca să-i falsifice actele pentru control. Brusc se risipea tot aerul ăla de invincibilitate şi intangibilitate.

D-asta zic: când va veni momentul când se va lăsa cu tăieri de capete ăia mari se vor pune la adăpost, iar ăia mici vor plăti pentru partea lor de vină. Aşa că dacă vă mănâncă-n fund ca pe Zambilica, falsificaţi documentele contabile dragii mei workeri de birou.