Să afirmi cu titlu de părere personală pe un post public de radio că 99% din produsele din rafturile supermarket-urilor nu corespund ca preţ cu ce apare pe casa de marcat, îmi dă impresia că nu eşti un profesionist de radio, ci unul din rromânii care speculează nişte idei preconcepute.
Dacă în Carrefour de exemplu sunt 15.000 de produse, tu când ceapa mă-tii ai avut timp să le verifici pe toate în jumătatea aia de oră cât ai fost pe acolo? Le-ai cărat pe toate de la raft până la scannerul casei?
Eu sunt curios dacă omul ăsta are responsabilitatea susţinerii propriilor afirmaţii şi într-o confruntare directă cu reprezentanţii magazinului. Probabil că nu.
Profesorul de legislaţie către tinerii elevi şi eleve:
- Ca să reuşiţi la examen aveţi nevoie să fiţi motivaţi să luaţi carnetul. Aveţi vreo motivaţie pentru care vreţi carnet? Tu…? Tu…? Tu…?
- Ăăă… Poate… Nu ştiu…
Şi ca ei sunt mulţi. Care la 18 ani bifează şcoala de şoferi ca un “must to” în viaţă pe banii lu mama&papa, fără a avea un scop clar ce vor face cu el. Ce o fi atâta de greu să-ţi stabileşti targeturi? Vreau carnet ca să nu mai merg cu tramvaiul. Vreau carnet ca să nu mai car geanta grea cu scule când mă duc la lucrări. Vreau carnet ca să-mi plimb gagica la munte. Vreau carnet ca să ies la agăţat naive. Şi aşa mai departe.
Am fost cu Adina la prima oră de legislaţie auto, susţinută la şcoala de şoferi Vyo de către Adrian Dvornic. Nenea ăsta e şi profesor de legislaţie, şi instructor pe auto, şi a avut timp să scrie şi o carte prin 2006. În fine…
Prima impresie a fost că am nimerit într-un harem de gagicuţe cărora nu le mai tăcea gura. La 18-20 de ani încă îţi dai cu părerea ca în şcoală, ceea ce pentru nişte bătrîni ca noi poate deveni obositor să ascultăm. Mă felicit acum că nu am dat de carnet acum 100 de ani când am ajuns la vârsta legală, că probabil tot aşa de dobitoc eram şi eu atunci. Şi gagicuţele astea erau pişate pe ele de emoţie că vai ce or să păţească la examen, şi cum o să le violeze pe ele schimbătorul de viteze fix în inteligenţă. Una dintre ele le îndemna pe altele să intre pe nu ştiu ce site al poliţiei rutiere să facă chestionare de acolo. “Intraţi cu Internet Explorer”… “Şi dacă intrăm cu altceva, deschide pagina jandarmeriei, sau cum?” întreb şi eu la mişto. Pauză. M-am lămurit.
Şi a venit Adrian Dvornic cu un aşa mare sictir în el, dar bag seama că determinat de tâmpiţelele astea. Şi-a dat mai greu drumul la explicaţii, şi timp de aproape 2 ore şi-a împănat lecţia cu povestiri din experienţe personale, filozofii de viaţă şi altele care la un moment dat mă plictisiseră. Partea bună e că ne-a vorbit de infracţiuni la codul rutier, şi le-a clasificat mai uşor decât sunt în lege.
Eu cu Adina am început să învăţăm singuri acasă cum vedeam că lecturau Martorii lui Iehova Biblia în revista lor Turnul de Veghe (o mai apare? ce-mi plăcea revista aia…): citim câte un pasaj şi apoi dezbatem despre ce e vorba. Dreptul românesc este al dracu de greu, legiuitorilor plăcându-le să se complice în fraze interminabile. O frază de 50-80 de cuvinte o poţi comprima în maxim 20 dacă te duce capul să faci rezumatul. În comparaţie codul rutier bulgar e foarte simplu şi concis. Metoda asta a noastră văd că numai după 2-3 şedinţe de vreo 10 pagini fiecare dă rezultate, e ca seminţele ce se plantează pentru a răsări recolta mai târziu.
Revenind la infracţiuni, profesorul de legislaţie le-a împărţit în 4 feluri: infracţiuni privind vehiculul, conducătorul auto, marcajele rutiere şi cele privind starea tehnică a vehiculului. Eu am mers mai departe cu rezumatul şi am zis aşa: din astea 4, trei se referă de fapt la dreptul de a conduce, astfel:
- dacă n-ai numere de înmatriculare la vehicul, indiferent de motiv (pierdute, retrase, lipsă, etc), nu ai voie să-l conduci
- dacă n-ai carnet, indiferent de motiv (pierdut, retras, lipsă, etc), nu ai voie să conduci
- dacă n-ai ITP-ul pentru vehicul, indiferent de motiv (expirat, şpagă, etc), nu ai voie să-l conduci
Şi mai era ăla cu vandalizarea instalaţiilor şi marcajelor rutiere, dar astfel am redus la maxim capitolul 6, cel cu infracţiunile. Ce atâta vorbărie, când se poate explica pe şleau totul? Restul amenzi, din care reţii doar alea uzuale.
Şi de fapt nici pe alea nu e musai să le reţii în practică. Pentru că dacă eşti om pe treaba ta, eşti serios şi nu te ţii de prostii, nu are nimeni nimic cu tine. Când te apuci de şcoală trebuie să te gândeşti că tu trebuie să conduci fierul, nu el pe tine. Câtă vreme ai bun-simţ şi respect faţă de cei din jur (pietoni şi şoferi laolaltă), nu dai de belele decât dacă le cauţi. Pentru examen citeşti de vreo 2-3 ori legea şi metodologia de aplicare a ei, faci conspect, pe urmă te apuci şi faci chestionare fără stressul că aoleu, ce mi-o da la examen (din afara legii nu are ce să-ţi dea). La orele de condus laşi anxietatea la o parte, ciuleşti urechile şi roteşti ochii ca girofarul, nu stai cu gândul la gagici sau la tipul agăţat pe mess, şi nici nu te complaci în prostiile pe care le face instructorul. La examen te duci cu fruntea sus şi pieptul înainte, faci ce ştii, dacă nu iei nu-i nici o tragedie, nu-ţi ia nimeni gâtul pentru că nu te-a dus bibilica.
Poliţistul nu e un bau-bau, şi chiar poţi să zici mersi că în urma unei manevre greşite te-a picat, pentru că dacă nu beleşti ochii s-ar putea să beleşti altceva în viaţa reală. Distracţia şi prostia costă, iar unii tinerei deabia ieşiţi din liceu consideră din prostie mânuirea covrigului distracţie. Şi aşa ajungem ca mai apoi oameni de 20-30+ ani să urle că i-a amendat poliţistul, şi ei nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase. De ce? Pentru că la noi e un întreg curent de opinie în rândul populaţiei de desconsiderare a legii şi a poliţistului, determinat probabil şi de trecutul nostru haiducesc-gangsteresc când furam tot ce prindeam şi ne era teamă de poteră sau de sectorist. Şi puţini stau şi judecă la rece că poate omul ăla din intersecţie mai are şi dreptate (exceptând faptul că în poliţie, la fel ca în orice colectiv de muncă, mai sunt şi workeri puturoşi).
E greu să te apuci de învăţat teorie la vârsta la care deja se şterge din cap ce ai învăţat în şcoala generală şi liceu. Dar dacă încerci să priveşti lucrurile detaşat, să le impersonalizezi, să le reduci la absurd, e mult mai uşor. Iar dacă e greu să înveţi codul în limbajul de lemn al legiuitorilor, tradu-l cu cuvintele tale şi-ţi va intra mai uşor în cap.
Ziarul Adevărul are o serie de articole uşurele despre colectivurile de oameni ai muncii. Cel mai recent e despre colegul leneş care te obligă tacit să munceşti şi pentru el. Avem şi noi d-ăştia, unul dintre ei plecând de la noi pentru că “nu suporta comuniştii”, şi asta deşi se născuse doar cu puţin înainte de căderea regimului şi deci nu-şi mai amintea nimic de comunişti.
La noi în firmă e ceva firesc să avem şi d-ăştia, iar Ză Boss să ne ia pe ceilalţi la ture şi pentru ei, funcţie de cum combină echipele. Te duci cu colegul la lucrare şi, după ce că lucrezi mai mult tu, când vede că te chinui mai mult să termini treaba, te întreabă dispreţuitor: “Ioane, mai plecăm şi noi azi acasă, sau vrei să dormim pe aici?” Să nu te apuce dracii?
Cum bănuiesc că noi nu suntem singura firmă cu şefi incapabili să gestioneze eficient resursele umane de care dispun, stau şi mă întreb ironic cum ar putea angajatul conştiincios să scoată firma din căcat dacă mai sus de el sunt unii cărora nu le pasă dacă se afundă şi mai mult.
Mulţumesc!
