Când am ajuns pe la 6 jumate seara acasă de la muncă m-am trezit cu o inundaţie. Instalaţia de calorifere veche de 40 de ani a cedat în bucătărie şi sufragerie, lăsând să se scurgă apa prin podeaua proastă la vecina de sub mine. Prilej de meditaţie.
După 18 ani de stat cu chirie, din care cea mai lungă perioadă din viaţa mea (6 ani) unde locuiesc acum, am tras câteva concluzii. Amare şi triste.
Una dintre ele ar fi aceea că toţi proprietarii de locuinţe date spre închiriere sunt nebuni, sunt deliranţi. Or exista şi excepţii, dar eu nu am întâlnit nici unul până acum, şi am tot schimbat vreo 15 proprietari. De obicei sunt foşti pălmaşi de rând îmbogăţiţi peste noapte cu câte o moştenire sau din afaceri dubioase. Chiriaşii îi privesc de obicei ca pe nişte dumnezei cu drept de viaţă şi de moarte asupra lor, şi asta deşi un asemenea rahat nu ţi-e cu nimic mai presus, ba dimpotrivă. Nu chiriaşul depinde de proprietar, ci proprietarul de banii chiriaşului. Locuinţe de închiriat se găsesc gârlă, iar când vei pleca în altă parte nu tu vei avea de pierdut, ci proprietarul va rămâne în bugetul anual cu o gaură de câteva mii de euro. Păi să vezi chiriaşule, că e criză, şi d-aia ăla are chiria mai mică… Şi la mine în buzunar crezi că nu e criză? Acum dau tot salariul meu pe chirie, şi dacă nu ar fi Adina să mă susţină financiar în fiecare lună, eram de mult în căcat până peste freză. Foarte probabil că dacă se menţin aceleaşi preţuri la chirii, în iarna asta să ne mutăm undeva unde e măcar cu 50 de euro mai ieftin, dacă nu cu 100. Pentru că atunci când simţi că nu mai faci faţă, se cunoaşte.
Una dintre cele mai mari greşeli şi tâmpenii pe care le poţi face în calitate de chiriaş este să faci tu reparaţii prin casă. Când plăteşti chiria nu plăteşti numai dreptul de a locui în acel loc, ci şi dreptul de a avea un anume nivel de confort. Plăteşti un pachet de servicii, iar reparaţiile trebuie să cadă în seama proprietarului. El trebuie să-şi caute muncitori, el trebuie să scoată bani din buzunar. El trebuie să aibă implementat un program (multi)anual de reparaţii capitale şi unul pentru reparaţii de urgenţă. Nu ca boul ăsta al nostru, care în plin sezon de concedii se gândeşte să facă reparaţii prin casă, de parcă eu mă pot învoi de la muncă cum vrea muşchiul meu ca să-i păzesc lui muncitorii. Nu. “Băi chiriaşule, prostule, vezi că la anul în mai zugrăvesc.” Aşa trebuie planificată treaba. M-am certat săptămânile trecute cu reprezentantul proprietarului exact pe tema asta. Că vine şi verifică lunar starea apartamentului. Vino-n pula mea şi de 10 ori pe lună! Câtă vreme nu-ţi distrug nimic prin casă poţi să vii.
După ce s-au schimbat geamurile a zis că să reparăm noi în jurul lor sau să chemăm pe cineva, că el nu are pe cine. Am preferat să facem noi, pentru că în clipa aia nu aveam bani să plătesc om să-mi repare în jur, iar manopera noastră şi materialele le va scădea din chirie. Mare greşeală! Pentru că am constatat că între a vrea, a putea, a avea timp şi a avea chef să faci, e diferenţă. Fostul proprietar (alt bou) a placat pereţii cu BCA, să-i ţină de cald şi să mascheze ţevile de la calorifer, doar că nu au şi ei o linie, ceva. Strâmbi şi cu găuri. Am tras şi eu 2 glafuri la geam, am pus nişte polistiren pe margini, dar a mai rămas să şi finisez. Treabă de zugrav, adică exact ce nu sunt eu, şi pe care nu ştiu în ce zi o să apuc să o duc la îndeplinire. În rest i-am vopsit uşile, un calorifer şi i-am pus clanţe la uşi. O să le scadă dintr-o chirie viitoare.
Când am ajuns noi aici nu avea omul ăsta nici mochetă peste linoleum, era mobilat parţial, instalaţiile de apă i-au pocnit în diverse locuri, iar finisajele lasă de dorit peste tot. Şi vine proprietarul şi se bate cu pumnii-n piept că acum 15 ani când a cumpărat el, apartamentul era lux. Să mori tu? Sau crezi că nu ştiu şi eu cum se pune o faianţă pe perete , o ţeavă la chiuvetă sau mai ştiu eu ce ca să-mi dau seama dacă e lux sau petardă? Ăsta e d-ăla care a pus mâna cine ştie cum pe mai multe apartamente, şi acum strânge din cur la fiecare leuţ pe care trebuie să-l investească, de parcă nu ar fi obligaţia lui asta. Acum 2 ani am zugrăvit cu Adina în cameră şi ne-am luat mobilă nouă, că aia veche…vai şi-amar. Pe banii noştri. Maşină de spălat pe banii noştri. Cât era taică-miu în ţară mai repara el la instalaţiile sanitare. În rest eu am schimbat bateria de la cadă, eu am schimbat prize şi întrerupătoare, eu am schimbat corpuri de iluminat pe ici, pe colo… Din banii mei. Frati-miu cu gagică-sa şi-au zugrăvit pe banii lor în cameră.
Acum cu inundaţia l-am sunat pe reprezentantul proprietarului să-l anunţ. Că cică e în concediu şi nu are un instalator. Şi că i se pare dubios ca după atâta timp să i se strice ţeava. Păi în pula mea, după 40 de ani ţi se pare că mai e nouă? Vrei ca mâncată de rugină să te ţină 1.000 de ani? Aşa că am întrebat şi eu pe la cunoscuţi şi am sunat un nene care a zis că cel mai devreme deabia marţi poate să vină să vadă, să spargă peretele unde e ţeava, să-l repare la loc… Cred că mă mai interesez şi de altul. Până atunci m-am dus cu vecinii în subsol şi am golit instalaţiile de la calorifere, să nu mai curgă apă. Şi am mai aflat o treabă pe urmă: atât proprietarul, cât şi tanti de jos, au asigurare de locuinţă. Aşa că daunele şi le vor recupera cu vârf şi îndesat. Şi atunci la ce naiba m-am agitat eu să opresc apa şi să fiu cât mai împăciuitor şi diplomat cu tanti de sub mine?
Asta zic: ca chiriaş nu se merită să mişti un deget pentru proprietar. Are locuinţa o problemă? Să vină să constate, să-şi găsească meseriaşi şi să scoată bani din buzunar.
Şi încă ceva foarte, foarte important: contractul de închiriere, contract pe care noi nu-l avem! Ce are casa la momentul când ai luat-o? Un frigider în starea de…, un pat în starea de…, 12 pereţi în starea de…, etc, etc, etc. Internet aveţi? Cablu TV aveţi? Contractul la curent pe ce tarif este, să nu plătesc la regularizare câte 100-150 de euro ca acum!? Caloriferele de cât timp sunt schimbate? Diferenţial aveţi în tabloul electric, să nu mor prin casă? Izolaţie termică şi geamuri termopan sunt? Şi aşa mai departe. Plus clauze. Vrei să plec, mă anunţi cu 2-3 luni înainte, să am timp să-mi găsesc altceva şi să-mi plătesc datoriile. Nu ai reparat când te-am rugat, îmi scazi din chirie procent zilnic. Să vezi ce se disciplinează şi se poartă omeneşte cu tine. Chiar mă gândesc serios să concep unul care să-l pun pe masă la discuţiile cu viitorii proprietari. Nu eşti de acord cu condiţiile mele? Mai caut, o să găsesc unul cu ceva mai multă minte decât tine şi care chiar să aibă nevoie de bani. Iar tu, proprietarule, rămâi şi te uită cum plec. Promit că nu-mi va părea rău de tine. Şi chiar vreau să văd dacă statul român a gândit o lege a chiriaşului, altul decât cel din casele naţionalizate sau ANL-uri.
Pentru că proprietarii ăştia sunt nu doar mari evazionişti fiscali, băgând în buzunar mii de euro anual, dar şi mari bandiţi. Dacă ar putea să încaseze întruna bani de la tine, dar ei să nu scoată un cent pentru reparaţii şi confortul chiriaşilor, ar fi cei mai fericiţi. Cam ca unii patroni care visează la ziua de muncă de 25 de ore pe aceeaşi bani.
PS: că mi-am adus aminte de mai demult… La Ansamblul Primăvara Prelungirea Ghencea a scăzut preţul per metru pătrat de la 1.100 la aproape 800 euro. Deci se poate, ne apropiem puţin de preţul real, nu cel umflat cu pompa de agenţii lui Avram. Păi futu-i în gură să-i fut de hoţi, la fiecare apartament vândut îşi mai luau ăia câte 1-2 maşini numai din diferenţa de preţ!!! Şi 800 euro/mp tot e mult, chiar foarte mult. Ah, ce-mi place când aud de ăştia cu imobiliare cum intră-n faliment unul după altul… Eu dacă aş avea terenul, cu 20.000 de euro zic că mi-aş trage cu mâinile mele o căsuţă numai bună. Doar că terenul pe la noi pe la oraş depăşeşte cu mult valoarea casei.
Cineva bolnav cu capul îi face o figură urâtă lui frati-miu şi trimite mailuri folosind adresa lui. Frati-miu se apucă, dă o dezminţire, dar deja lumea pusese botul. Am avut azi ocazia să văd la un coleg de muncă mailul infam, îl primise şi el:
- Bă, un prost trimite spam…
- Şi ce cauţi pe blogul lui dacă e spam?
- Am intrat de curiozitate.
- Şi tu, de juma de oră de când te holbezi ca prostul aici, nu vezi că omul a scris mare că nu e el?
- Nu.
- E clar!
Câţi au observat că headerul mailului era dubios, o primă dovadă că a fost trimis printr-un program sau site de trimis mailuri false? Câţi au studiat limbajul de cocalar din mesaj, total în contradicţie cu povestea? Câţi s-au interesat ce dracu e Teleperformance şi a cui este înainte de a înghiţi găluşca? Şi alte elemente care ar da de bănuit şi la un chior, numai la rromânaşii noştri nu.
S-o luăm psihologic. Experienţa de viaţă ne spune că sunt şanse foarte mari ca idiotul care s-a dedat la asemenea mârşăvie să fie un fost angajat la Teleperformance, dat afară pentru că făcea prostii, sau unul care nu a fost acceptat la interviu pentru că era retardat (iar gestul şi limbajul o dovedesc din plin). Aşa a păţit şi Adina când un cocalar de la ea de la fostul job a fost dat afară pe motiv de lipsă chef de muncă: s-a răzbunat pe ea prin anunţuri la matrimoniale. Nu a contat că ea nu avea nici o legătură! Individul a trebuit să găsească un ţap ispăşitor. La fel şi petarda asta de om.
Eu unul nici nu m-aş fi obosit să dau explicaţii, dezminţiri. Dacă sunteţi proşti, nu beliţi ochii şi daţi clic pe toate căcaturile, vă meritaţi soarta.
Tot şmecherezul la condus stă în autocontrol. Nu e deajuns să fii prudent şi atent, nu e suficient doar să-ţi ţii banda şi ai grijă să nu-i încurci pe ceilalţi. Trebuie să-ţi scoţi morcovul din dos şi să nu-ţi fie frică de ce se întâmplă în jurul tău, să nu pui răul înainte şi să nu te mai gândeşti la accidentele ce se pot întâmpla. Ca să progresezi trebuie să capeţi încredere în tine, în capacitatea ta de a gestiona situaţiile din trafic. Trebuie să fii calm, să nu te grăbeşti (pentru că atunci greşeşti), să nu-ţi pese că e altul mai nervos urcat pe tine. Cel mai mare duşman al unui şofer în devenire este anxietatea. Şi pentru instructor e evident când eşti crispat, chiar dacă tu nu-ţi dai seama. Încep să realizez că şofatul responsabil te poate chiar modela, disciplina şi motiva, cu beneficii indirecte şi în alte domenii.
Mă bucură faptul că am început să conduc mai bine. După numai 4 lecţii eu şi 5 Adina ne-am format anumite deprinderi, automatisme: alternarea pedalelor şi a treptelor de viteză în funcţie de trafic şi loc, semnalizarea şi asigurarea în depăşiri sau schimbări de sens. E ca în celebra scenă cu “wax on, wax off” din Karate Kid: instructorul ne împinge tacit de la spate, fără a ne spune întotdeauna care e explicaţia a ceea ce facem, lăsându-ne să descoperim singuri la momentul oportun. Şi mesaj pentru cei care au căutat “Nicu Boşcu” pe Google şi au ajuns aici (la fel şi pentru cei ce or să mai caute în continuare): e un instructor bun. Pe noi nu ne-a dezamăgit deocamdată.
Adina a făcut azi primele ei 3 parcări laterale. E foarte simplu cum ne-a explicat Nicu Boşcu luând ca repere cei 3 stâlpi ai maşinii de pe partea dreaptă. Din câteva mişcări chiar şi un începător poate parca fără probleme, desigur după ce îşi coordonează mişcările cu planul din cap. Pentru că se ştie că uneori când te gândeşti la, să zicem, dreapta, de fapt faci stânga pentru că în clipa aia computerul tău din cutia craniană interpretează greşit informaţiile. Sunt curios eu cum mă descurc.
Una simpatică de pe net, care m-a amuzat teribil:
O întrebare: la curve îţi pui prezervativul ca s-o protejezi pe ea, sau să te protejezi pe tine? Aşa e şi cu neo-zeelandezii: pentru că sunt izolaţi de restul lumii stau mereu cu grija ca nu cumva vreo epidemie să le distrugă eco-sistemul fragil. Dacă ar fi fost pe continent i-ar fi durut în cur de mediu, dar acolo controalele la frontiere se fac în colaborare cu Ministerul Agriculturii, nu ai voie să intri cu pantofii murdari, nu ai voie să-ţi aduci mâncarea ta, şi tot felul de alte reguli care mie, când le-am văzut prima dată la televizor în documentarele cu poliţia lor de frontieră, mi s-au părut absurde, dar de fapt au la bază nişte motive foarte bine întemeiate.
Şi noi la firmă exportăm de câteva ori pe an către Jaycar Electronics Australia nişte produse. Şi la ultimele transporturi ne-au rugat să le completăm o declaraţie pentru Ministerul Agriculturii cum că ambalajele nu conţin lemn, seminţe, spori de plante, etc. Colegii s-au mirat, Ză Boss s-a mirat, eu nu, pentru că ştiam deja despre ce e vorba. Grija faţă de mediu? Nu, teama de a nu-şi compromite flora şi fauna cu boli care la ei nu există. Pentru că deşi există, şansele ca un spor compromis să străbată pe aripile vântului oceanul şi să ajungă la ei, sunt foarte reduse. Şi atunci încearcă din start să elimine toate celelalte posibile ameninţări la adresa sănătăţii populaţiei, a plantelor şi animalelor. Dacă Noua Zeelandă ar fi fost pe vreunul din continente, până acum erau mâncaţi de boli, dar aşa acolo mai au o şansă dacă şi numai dacă impun măsuri dure de carantină la intrarea pe teritoriul lor. Măsuri care acum se aplică, dar care pe noi, obişnuiţi să umblăm de capul nostru, continuă să ne mire.
E prin Bucureşti o campanie de popularizare a infoline-ului dedicat cancerului de sân. Pe afişe tronează un decolteu generos, iar peste sâni mesajul este “Ţi-au adus o promovare. Nu merită măcar un telefon?”
Departe de a mă isteriza, cum am văzut că au făcut unele feministe pe net, găsesc mesajul sexist şi uşor misogin. Adică na, e adevărat că sunt destule femei care avansează în carieră după sex-appeal. Legea cererii şi ofertei: câtă vreme bărbaţii vor vrea ceva, vor exista destule femei care să le ofere ce-şi doresc contra unui mic mare bonus. Ca amantă nici nu trebuie să ţi-o tragi cu bossul. Doar îi arăţi câte puţin şi se gudură pe lângă tine ca un căţeluş. Sau dacă-ţi găseşti unul care găseşte că e mai erotic o ieşire în doi decât un oral, te-ai scos! Să mai amintesc de şefe lesbi şi angajate “curioase”? Nu mai amintesc.
Spuneam că mesajul campaniei o ia puţin pe arătură. Pentru că majoritatea femeilor nu avansează pe bază de ţâţe, craci şi cur, sau nu ştiu că au avansat aşa. Un bun exemplu e Adina, care a ajuns unde a ajuns nu datorită fizicului ei sexos, ci datorită inteligenţei. Şi ştiind acest lucru evit să cad în păcatul prejudecăţilor masculilor.
