Dacă parlamentul a promulgat legea prin care interzice firmelor să impună clauze de reziliere;
Dacă clienţii vor preţuri mici cu orice preţ, că unii aşa sunt turbaţi învăţaţi (despre capcana din spatele preţurilor mici, alta decât clauzele de reziliere am mai vorbit);
Dacă nu poţi coborî preţurile sub un anumit nivel decât dacă subvenţionezi serviciile oferite;
Dacă subvenţionarea serviciilor nu se poate face decât impunându-i clientului să nu plece a doua zi şi să te tragă pe p**ă (când eram la vechiul angajator am avut un caz de client ce şi-a făcut treaba cu noi la preţ mic, iar când s-a văzut cu sacii-n căruţă a reziliat contractul);
Cine are de pierdut prin noua lege, firmele sau clienţii? Eu cred că amândoi.
Ochii cât cepele în perioada următoare la jucătorii mari de pe piaţă. Presimt că vom învăţa strategii noi de vânzare. Până atunci care o fi regimul juridic al contractelor deja făcute pe sistemul de fidelizare? Ca să ştiu ce să fac când reziliază careva vreun contract deja semnat.
Matematică: dacă la pompă preţul carburantului va creşte numai cu 5%, corespunzător noii cote TVA, un plin de benzină de la Petrom va fi cu numai 10 lei mai scump. Marketing jegos sau nu, se zvoneşte că creşterea va fi mai mare, pe la vreo 10% sau mai mult. Chiar şi aşa cei ce au dat buluc azi la benzinării formând cozi ca pe vremuri sunt nişte isterici.
Periodic apar în media nişte neica nimeni cu titlu de specialişti ce sperie populaţia credulă în folosul lor: “Asociaţia Pielii de Porc declară că dacă Guvernul va adopta cutare lege preţul maţului va exploda cu 30%” sau “Patronatul Mâncatului de Sub Unghii avertizează că eliminarea subvenţiei la unghiere va determina o creştere între 40 şi 80% la preţul periuţelor de copite”. Etc, etc, etc. Ulterior se dovedeşte că au fost doar nişte declaraţii belicoase, menite să preseze anumite tabere, dar mulţi pun botul. La fel şi cu creşterea TVA-ului. La sume mici diferenţa este suportabilă, de la câţiva lei până la 100-150 lei, iar dacă ai TVA de recuperat sau compensat atunci chiar nu mai contează. (Apropo de asta: dacă eu am factura făcută deja pe 19% şi cumpăr materialele cu 24%, înseamnă că am câştigat 5% la compensare? Cool stuff!)
Legat tot de manipularea mass-media: nu pot să nu observ cum se bate monedă pe o paritate de 6-7 lei pe euro. E drept că atunci când se va ajunge acolo vom fi toţi în căcat până la gât, mai ales cei ce avem chirii sau rate în moneda europeană, dar nea Isărescu e învăţat cu echilibristica pe sârmă, şi dacă mai doreşte să rămână în funcţie măcar până la alegeri nu o să le tragă preşul de sub picioare guvernanţilor. Aşa că nu cred că euro va ajunge la 5 lei fără ajutorul cui are de spălat nişte bani (mulţi), mai degrabă va fi ţinut în viaţă artificial. Restul sunt poveşti de făcut rating la televiziunile de “ştiri”.
Cât priveşte procedura practică de schimbare a preţurilor în magazine, cei mai câştigaţi vor ieşi cei ce şi-au automatizat sistemul prin adoptarea etichetelor electronice de gondolă. Gen Mega Image, unde cu un clic de mouse se upgradează wireless toate preţurile aproape simultan la mii de produse. Alţii au preferat să-şi închidă magazinele cu câteva ore mai devreme.
Bonus: corespondenţa cu străinătatea pe tema asta unii o fac prin Google Translate. Ce a ieşit…nici eu şi nici Adina n-am reuşit să traducem din capul nostru înapoi în română.
Ia încercaţi să accesaţi pagina Skandinavia Hitek (firmă de tehnică de securitate, cu sediul în ograda GDS-ului). Acum hai să dăm clic pe ceva, din orice browser avem chef. Şi apoi să-i băgăm ceva pe trompă programatorului care crede că o pagină web se face numai din jpg-uri (vezi codul sursă al paginii). Oare cât o fi costat site-ul ăla, că poze ştiu să pun şi eu?!
Dintr-o greşeală de calcul mi-am băgat toţi banii pe card. Şi m-am trezit azi cu 3,8 lei în buzunar, şi un card de plastic. Mi-am zis că s-o găsi vreun magazin în drumul meu prin Bucureşti să accepte carduri, să am ce mânca şi bea.
Primul magazin: “Nu puteţi plăti cu cardul decât dacă cumpăraţi de minim 150 de mii (lei vechi)”. Al doilea magazin, un non-stop mare şi cu vechime de peste 6 ani în cartier: “Nu acceptăm carduri”. Benzinărie no-name, partener al nu ştiu cărei companii petroliere: casiera îmi zice că acceptă plata cu cardul, îi pun pe tejghea mărfurile (apă, suc, cronţonele), se apucă să le calculeze pe un calculator de buzunar deşi avea scaner şi casă de marcat (vânzări la negru?), apoi îmi zice “Îmi pare rău, la magazin nu acceptăm carduri, numai la carburant”. Asta vroia să fure statul pe cârca mea? I le-am lăsat acolo şi am plecat.
În timpul ăsta la ţară, într-un sat din Bistriţa unde nu există ATM iar singurul loc de unde poţi scoate bani e POS-ul de la oficiul CEC, la un magazin de familie casa de marcat era dotată cu scaner şi POS. A fost un şoc social pentru noi.