Dacă s-ar recicla cojile de seminţe de floarea-soarelui şi dovleac? Nu ştiu ce utilizări în industria mobilei li s-ar putea găsi ca materie primă presată (probabil înlocuitor de rumeguş şi resturi pentru plăci), dar resturile de la 5 milioane de spărgători de “bomboane agricole” merg măcar brichetate şi băgate iarna pe foc.
Dacă stăteam la ţară nu se pierdea nimic din sucul zilnic de fructe şi legume. La oraş însă arunc săptămânal un coş de coji şi resturi netocate. Am ratat şansa de a face dintr-o găină flămândă una fericită.
Eu vreau mai multe containere de colectare selectivă. Câte un punct cu vreo 10 mini-containere pentru fiecare chestie, la fiecare colţ de stradă sau lângă fiecare bloc, mascate de nişte panouri urban-friendly şi supravegheate video 24/7. Să ai unde arunca un bec (economic, nicidecum ecologic) ars, o baterie scursă, un vibrator nefolosit. Nu de alta, dar cel mai apropiat punct de colectare în condiţii legale a anumitor chestii e la circa 2-3 km, şi asta deşi cartierul ăsta bate la fund populaţia multor oraşe din ţară.
Într-un scurt documentar patronul unor reviste de adulţi din Brazilia se laudă cu viaţa sa amoroasă. Câte gagici are el, ce face şi drege, ce popular e. Vorbeşte cursiv, are dicţie şi discurs, şi o filozofie de viaţă simpăticuţă. Sfârşitul interviului e epic: tipul cel popular şi iubit de femei dansează singur într-un club, nebăgat în seamă de nimeni. Câteva secunde care lasă impresia că şi-a dat cu firma-n cap.
Nu am înţeles niciodată tactica producătorilor de a se lăuda cu greutatea redusă a produselor manufacturate, adăugând apoi mic: “greutate fără baterie/hard-disk/…” De parcă-şi cumpără careva un telefon sau un laptop ca să-l ţină închis pentru că dacă îi pune bateria nu mai e aşa uşor.
Yahoo a mai omorât un serviciu util. Yahoo Go, singurul mod în care-ţi puteai verifica mail-ul într-un mod decent pe telefoanele mobile obişnuite s-a închis luna trecută. Iar pe Opera Mini interfaţa mobilă a Yahoo înseamnă învârtit în cerc în jurul cozii: nu am reuşit niciodată să ajung la contul meu, ci mereu mă aruncă pe prima pagină. Eu propun să închidă şi messengerul. În felul ăsta va spori productivitatea muncii workerilor de birou.
Lasă un comentariu pertinent şi de bun-simţ