Parcă din aceeaşi serie cu articolul precedent Realitatea.net anunţă un raport Vier Pfoten (ăia care au salvat leul trimiţându-l la împuşcare) în care se cere ca găinile outoare să fie crescute numai în aer liber. Bă, eu am crescut câţiva ani la ţară. Motivele sunt mai puţin importante. Ideea e că pe o vreme ca asta nu vedeai gheruţă de găină prin curte. Pentru că alea, cu mintea lor puţină, ştiau că mai degrabă se ouă înghesuite una într-alta în coteţ decât să le îngheţe târtiţa în zăpadă. Aşa că chestia cu crescut orătania în aer liber pe viscol nu se aplică, pentru că rişti ca a 2-a zi să închizi fabrica pe motiv de lipsă găini la inventar. Ce se poate însă face? Să le mărească spaţiul. Dar cât de mult poţi să-i măreşti spaţiul la o găină? Care e suprafaţa necesară ca să se învârtă fericită? Un metru pătrat i-o ajunge ca să facă ouă mari şi multe? Apoi: să le facă geamuri mari, să simtă găina că intră lumina ca în seră. Dar ce te faci cu păcălitul ceasului biologic al orătaniei? Ce te faci cu fondurile de investiţii ale crescătorului mic, insuficiente pentru achiziţionarea a alte câteva hale dotate cu tot ce e necesar? Pentru că e clar că Vier Pfoten nu gândeşte în aceeaşi termeni economici ca şi patronul fabricii de ouă. Iar chestia cu “la sfârşitul ciclului de producţie găina este slabă şi nu mai e bună de sacrificat” iar e o mică tâmpenie, în sensul că cele mai productive găini de ouă sunt cele pe care ţăranul le numeşte “rachete” tocmai din cauză că sunt slabe şi ţuguiate. Aia face ouă la foc automat. De la asemenea pasăre nu prea ai ce carne să iei. Îţi ajunge pentru o masă, ce-i drept, dar nu ca de la alea mari, din rase de carne.
(comentariu de miercuri, 10 februarie 2010, ora 13:32 UTC)
E clar ca sunt pe dinafara realitatii astia de la asociatia sus mentionata …ei vorbesc din carti fara a tine cont de posibilitatile reale ale crescatorului casnic ….nu cei ce au ferme ,ci cei ce cresc cateva pasari in gospodaria proprie ,pentru uz personal .


Ideea e ca de programe nu ducem lipsa ,doar cand trebuie sa mai punem si in practica apar problemele.
Mi-a placut fraza aia cu sfarsitul ciclului de productie care slabeste gaina
daca s-ar confirma , in gospodarii am vede numai gaini lesinate si ar oua porcii
pe mine situatia cainilor ma preocupa ….toti propun si nimeni nu face nimic , invocand lipsa banilor
bine in schimb ca gasesc bani pentru alte proiecte cae nu schimba cu nimic viata muritorului de rand ….nu stiu ce mama dracului programe au astia de aici dar nu vezi picior de caine vagabond pe strada …