Ionuţ Iosub

Iar o să mă înjure lumea, dar dacă aţi văzut sau jucat Narnia, Stăpânul Inelelor, Halo, Matrix, Infanteria Stelară şi Apocalypto pe ecran obişnuit, nu aţi pierdut mare lucru din “experienţa IMAX Real 3D” a Avatar-ului. Iată de ce veţi rămâne la fel de dezamăgiţi ca mine:

Tehnologia

În primul rând IMAX-ul din AFI Palace Cotroceni nu se aseamănă deloc cu IMAX-urile văzute la Discovery sau din reclama lor. Ecran de 8 etaje? Poate vreo 4. 8 elefanţi puşi unul peste altul acoperă suprafaţa ecranului? Da, din ăia pitici. IMAX-ul de la AFI Palace Cotroceni nu speculează cea mai importantă caracteristică a tehnologiei: vederea periferică. Nu te vei simţi deloc în mijlocul evenimentelor având în faţă un ecran aproape plat. Nu este adevărat că nu contează unde stai în sală. Recomand vechea metodă cu aşezatul în mijlocul sălii. Imaginea este 3D, de calitate puţin mai bună ca la Ice Age (însă acelaşi aspect de riglă chinezească “cu hologramă”), dar subtitrarea nu. Dacă pui ochelarii nu mai vezi bine scrisul, dacă îi scoţi nu mai vezi bine imaginea. Ochelari 3D + modul de filmare a unor imagini în mişcare rapidă = motion sickness (cei cărora li s-a făcut rău jucând Doom ştiu despre ce vorbesc). Iar la cât de puţine “uau”-uri a meritat filmul pentru efecte vizuale, îl recomand mai degrabă pe ecran normal, la Plaza, cu biletul normal la juma de preţ faţă de IMAX, sau tot acolo la oferta Orange. Serios, am văzut filmuleţe 3D la bâlci la bulgari de calitate mai bună.

Biletele

Până la 31 decembrie toate locurile la Avatar la IMAX AFI Palace Cotroceni sunt rezervate. Noi am rezervat bilete pe internet cu aproape o săptămână înainte, şi am prins numai locuri la margine în rândurile 2 şi 3. Faţă de locurile afişate pe site-ul de rezervări sau pe monitoarele de la casele de bilete mai sunt nişte scaune în sală pe margine care nu apar în sistem. Am văzut şi persoane care stăteau în picioare, şi persoane care întrebau dacă sunt libere locurile în plus, deci probabil nu aveau locurile lor. Iar la casele de bilete nervii erau în pioneze: certuri pe locul la coadă, certuri pe reduceri, etc. Pentru un nenorocit de bilet la film mai aveau puţin şi se luau la bătaie. Estimez pe la 5-10 miliarde de lei vechi încasările din bilete de la 18 decembrie până la sfârşitul anului.

Cinematograful

Spaţiile sunt claustrofobic de mici. Începând de la intrarea cu popcorn (meniuri mai mici şi mai scumpe ca la Plaza), şi terminând cu culoarele de evacuare ce te duc cu gândul la fuga din Turnuri la atacurile de la 11 septembrie. În sala de circa 3-400 de locuri nu se spală pe jos, doar se mătură, aşa că se lipesc picioarele de podeaua pe care s-a vărsat cola. La ieşirea spectatorilor din sală se poate vedea cu ochiul liber nivelul de civilizaţie prin mizeria lăsată în urmă. Înainte de film un angajat va ţine un discurs citit de pe o foaie în stilul în care citesc copiii din clasele primare. Discursul ce elogiază “minunea” de cinematograf îl face şi pe el să râdă, sporind atmosfera de “am venit la Căminul Cultural să vedem un film la video”.

Storyline

Filmul lui Cameron e la fel de original precum sarmalele şi mămăliga în bucătăria tradiţională românească. Ambele sunt de import până când le-a combinat cineva şi a zis “asta-i invenţia noastră”. Aşa şi cu Avatarul: împrumută diverse motive din alte filme, le amestecă cu mituri şi teme eco-pacifiste (gen Gaya sau unificatorul de triburi care îşi alege o încercare mai a naibii ca a altora), şi iese un ghiveci ce e original numai prin felul în care sunt combinate pentru a alcătui scenariul. Dacă filmul ar fi avut umor aş fi zis că e parodie, dar aşa…

Primele momente din film sunt derutante, încercând să comprime o poveste cu un frate mort şi alte aiureli. Apoi aflăm motivul pentru care puternica companie RDA e pe planeta Pandora: exploatarea unui zăcământ rar şi prin urmare scump. Remember Dune, CHOAM şi mirodenia? Aşa ziceam şi eu. Dar asemănările nu se opresc aici. Eroul va călări pasărea Turok precum Paul Atreides viermii de nisip, botanista Grace e un fel de Liet-Kynes, iar radarele militare sunt de nefolosit în anumite zone ale planetei.

Ca în orice film cu astfel de teme armata e “băieţii răi”, iar oamenii de ştiinţă ăia buni (şi ca orice oameni de ştiinţă buni nu disecă animale, ci culeg panseluţe pentru că la americani nici un botanist nu cenzurează studiourile de film, numai organizaţiile de protecţie a animalelor au voie). Eroul principal joacă la dublu, iar până la urmă chiar triplu atunci când trece de partea băştinaşilor. Care băştinaşi, Na’vi, sunt nişte lungani turcoaz de vreo 3 metri, deşiraţi cam ca actorii din unele filme ruseşti, vorbind şi gesticulând ca mayaşii lui Mel Gibson şi având părul împletit într-o coadă mai şmecheră decât orice cablu USB: se pot conecta cu ea la orice, şi nu m-ar mira ca şi sex să facă tot aşa.

Avatarurile sunt de fapt nişte clone ale Na’vi în care “piloţii” băieţi buni îşi transferă conştiinţa cam în acelaşi mod în care luptătorii Zion-ului intrau în Matrix. Băieţii buni le folosesc pentru misiuni diplomatice, băieţii răi pentru spionaj. Ambele tabere doresc însă plecarea băştinaşilor din zona zăcământului păzit de un copac aflat pe post de server, la care se conectează populaţia. Când nu mai au răbdare, băieţii răi declanşează un atac în genul filmelor despre Vietnam (inclusiv muzică ca în Apocalypse Now), cu elicoptere, avioane amintind de C5 Galaxy, unităţi mecatronice, rachete, bombe şi aruncatoare de flăcări.

Deznodământul devine previzibil, eroul trebuind să fie mai cu moţ decât toţi. Ceea ce înseamnă că va uni triburi sub comanda sa, va aduna la luptă lighioanele pădurii şi va zbura în luptă pe cel mai fioros păsăret, mai ceva ca în basme sau filmele cu pterodactili. Filmul se termină cu moartea băieţilor răi şi victoria indigenilor. Până când vor hotărî producătorii că trebuie să facă o continuare.

Later edit: alţii au avut întâmplări asemănătoare.